Riscurile sociale, conform unui proaspăt comunicat emis de Cotroceni sunt curvele şi drogurile. Despre prostituţie am vorbit în cel mai citit post al meu, „escorte, dame de companie, salon de masa”, accesat de peste 1500 de curioşi. Nu este zi ca motoarele de căutare să nu arunce pe pagina mea oameni în căutare de prostituate: dame companie, escorte gara de nord, femei prostituate… etc.
Societatea făţiş ortodoxă şi pseudo-puritană, sare ca arsă. Cum să dezincriminezi prostituţia şi consumul de droguri?!
Ţara e praf, trenurile deraiază pe o infrastructură în aer, criza se agravează, vin (iar) alegeri, statul este falimentar de atâta hoţie şi nepricepere, de sex şi droguri ne arde? Nu zic că nu avem (şi) mii de alte probleme – ba, chiar spun că nu prea ştiu ce sector nu are probleme – dar constat că orice discuţie despre subiectele fierbinţi ca prostituţia, pornografia şi drogurile este constant inoportună.
Pe de o parte e mare prefăcătoria, politicienii şi-au făcut un obicei din a pupa-n cur reprezentanţii biserici şi sunt convinşi că prin asta câştigă puncte în ochii votantului şi probabil că există o masă largă, predominant rurală care chiar pune botul în continuare la astfel de ieşiri pompieristice şi de paradă, pe de altă parte – şi am mai spus şi asta – incertitudinea, portiţele, legislaţia obscură din această zonă, favorizează exact dezvoltarea ei nestingherit şi sunt mulţi oameni din zona politicului sau apropiaţi de ea care au afaceri super profitabile tocmai din aceste activităţi.
Nu pot uita nici „marile acţiuni” pompieristice ale Poliţiei menite să stârpească criminalitatea ale căror victime de fiecare dată au picat biete curve de trotuar şi mărunţi distribuitori de marijuana… Păi dacă aceştia ar fi scoşi din zona penală, Poliţia cu ce s-ar mai lăuda/justifica?
Aşa, cu prevederi semi-obscure, mai scapă şi un Ţiriac junior, capii reţelelor pot să-şi facă treaba liniştiţi şi îşi dau partea şi la Poliţie şi la clasa politică, să fie toată lumea fericită. De ochii prostimii mai bagă o curvă la pârnaie, arestează un student ameţit dintr-o discotecă unde şmecherii ştiau dinainte că o să fie razie şi s-au evaporat elegant…
Fac cum fac, tot fraierii şi fraierele o sug. Sistematic.
Şi tot fraierii sunt poftiţi la vot.
De droguri nu mă ating, bag suficiente ţigări şi ling destul alcool, iar de fete… numai de bine! Şi mi-am exprimat şi opţiunea electorală:
No comments:
Post a Comment